Ce-ar fi putut să fie…

Se încheie un episod trist…Am fost dintre cei care nu am acceptat invitația la ură și discriminare, chiar dacă respect și apăr valorile familiei heterosexuale. Și nu mă bucur în seara asta! Dimpotrivă, sunt pus pe gânduri. Și nu-mi doresc…

1. Nu-mi doresc să scoatem ochii organizatorilor. M-aș face vinovat de tocmai atitudinea pe care am încercat s-o amendez prin neparticipare. E-adevărat! S-au cheltuit mulți, prea mulți bani. Dar acesta e doar un efect. E-adevărat! S-a manifestat multă ură. Dar cei ce urăsc, fac asta din lipsa iubirii, deci trebuie să le-o arătăm. Noi, cei care am refuzat acest fel de dialog între noi, ființele umane, frați prin naștere, moarte și șansa la o viață mai bună. E-adevărat! S-au creat răni. Și nu de azi. Ura și discriminarea, mai ales sub haina religiei sunt cele mai periculoase vipere din câte există. Dar există Cineva care poate lega rănile. Acele răni pe care oamenii nu le cunosc și de aceea judecă. Ochii nu sunt pentru scos. Sunt pentru vindecat, dacă  sunt bolnavi, și doar alifia iertării poate face asta.

2. Nu-mi doresc să triumfe cineva și să creadă că de-acum oricine poate face orice, pentru că tradițiile vechi și bătrânești oricum nu mai sunt de actualitate. Această seară nu este una de triumfat și deschis șampania. Pentru că suntem un popor, suntem frați, chiar dacă, din nefericire, atât, atât de dezbinați. Nici să nu creadă cineva că dacă lucrurile au ieșit așa, poate continua mai departe ca și până acum, chiar cu prețul conștiinței. Nu mă refer la un păcat anume. Mă refer la orice este împotriva principiilor universale de adevăr, iubire, dreptate. Nu tradițiile omenești ne interzic anumite practici. Tocmai aici este marea eroare a BOR, că au crezut că familia trebuie apărată doar pentru că este tradițională. Doar pentru că “așa spunem noi, că altfel e de rău…” Oricând Dumnezeu și religia sunt prezentate ca o sperietoare de “să nu…”, ele vor trezi repulsie și dorința de a fugi. Nu! Nu-mi doresc să creadă cineva de azi înainte că Dumnezeu = BOR sau altă instituție omenească. Dumnezeu=Iubire și mesajul ăsta a fost transmis în persoana istorică a lui Iisus Christos, Fiul Lui. Biserica Lui face ce-a făcut El, adică iubește ca El. Iar iubirea te acceptă și te schimbă. Da! Mai întâi te acceptă!

3. Nu-mi doresc să mai trăiesc vreodată un astfel de moment! Nu, pentru că viața este prea scurtă pentru a ne-o consuma în lupte corp la corp, MAI ALES în numele religiei sau al vreunei valori IMPUSE de fețele politico-bisericești. Nu câștigă nimeni, pierdem toți. Pierdem prieteni (sau aproape prieteni), pierdem respectul unul pentru celălalt, pierdem vreme, pierdem dragostea. Și dacă pierdem dragostea, cu ce mai rămânem? Pentru că Dumnezeu este dragoste, și oricine nu iubește nu L-a cunoscut pe Dumnezeu. Iar a iubi se vede în relație cu dușmanii tăi, cu cei diferți de tine, cu cei pe care îți vine “să-i strângi de gât”. Da! Față de ei se vede cât de bun ești, nu față de cei care îți seamănă, care îți cântă în strună.

Acum, la final de discuții, aștept și sper la un viitor mai bun. Unul în care:

1. Să ne luăm timp să intrăm în pielea celuilalt, a celui pe care îl urâm cel mai mult, pe care îl resimțim ca pe cel mai mare pericol. Ce mă doare cel mai tare, pe mine, care fac parte dintr-o minoritate și i-am resimțit din plin efectele mai ales în timpul școlii, este că tocmai oamenii care se declară religioși și susținători ai valorilor morale nu își amintesc regula de aur: “tot ce doriți să vă facă vouă oamenii, faceți-le voi mai întâi.” Toți oamenii vor să se simtă acceptați. Conexiunea este una din cele 6 nevoi fundamentale. Înainte de a-ți spune punctul de vedere, este nevoie să te asiguri că înțelegi punctul de vedere al celuilalt. Marea problemă este că nici măcar nu ne mai luăm timp să vedem valoarea din celălalt, oricât de rău i-ar fi comportamentul. Ne formăm scurtăturile noastre cognitive, care ne ajută să economisim timp și energie oricând detectăm un comportament diferit de al nostru.  Și nu mai vedem omul, din pricina comportamentului. Dar comportamentul se poate schimba, omul fiind mai mult decât atât. Însă pentru asta, este nevoie de timp și empatie.

2. Să vorbim mai puțin și să facem mai mult. Este atât de simplu să vorbești despre degradarea valorilor morale, dar atât de greu să faci ceva concret pentru asta. Îmi doresc un viitor în care fiecare să-și ia timp să fie schimbarea pe care o dorește în lume. Adică? Dacă te simți amenințat de non-valorile vecinului sau ale omului de pe stradă, întreabă-te ce poți face concret, înainte de a te năpusti asupra lui într-o tiradă de blesteme botezate. De pildă, dacă văd copii care se comportă neadecvat, mi-aș putea pune deoparte un timp săptămânal pentru a face ceva pentru ei? În parc, printre ei, împrietenindu-mă, la școală, creând relații cu părinții lor, sau poate organizând un proiect educațional (de ce nu, poate chiar un sistem privat de învățământ). Ai înțeles ideea…Sigur, e foarte simplu să te scuzi, să spui că n-ai timp și că oricum nu ar conta. Dar dragul meu, nu-ți cere nimeni să salvezi toată lumea! Fă ce poți, acolo unde ești. Dar fă! Și te rog…vorbește mai puțin despre cum ar trebui să fie alții. ARAT-O!

3. Să apărăm familia și valorile ei la noi acasă. Știi ce mă alarmează cel mai tare? Că tocmai cei care se declară creștini, au o rată de divorț mult prea mare. Că tocmai ei au copii care nu le respectă tradiția și preferă să nu fie religioși. Că tocmai ei practică păcate respectabile pentru care nu simt nevoia niciunui referendum: mândria, invidia,  goana după comfort, zgârcenia, critica, bârfa. Sunt acolo! Sunt vizibile și sunt urâte de tot! Vreau STOP! Vreau altceva de la lumea noastră! Eu cred că cea mai puternică dovadă în favoarea creștinismului este o familie ordonată. Mai avem așa ceva? Hm…Hai să avem! Hai să facem!

Vreau să rămâi cu un citat preferat, care îi aparține teologului Rainhold Niebuhr:

“Nimic din ceea ce merită făcut nu poate fi realizat într-o viață: de aceea trebuie să fim salvați de speranță. Nimic din ce-i adevărat, frumos sau bun nu are sens în contextul istoric imediat: de aceea trebuie să fim salvați de credință. Nimic din ceea ce facem, oricât de virtuos, nu poate fi realizat de unul singur: de aceea trebuie să fim salvați de iubire. Niciun gest virtuos nu este atât de virtuos privit din perspectiva prietenilor sau a dușmanilor noștri: de aceea trebuie să fim salvați de forma finală a iubirii, care este iertarea.”

P.S. Sunt căsătorit de 13 ani (cu femeia pe care o iubesc de 18 ani) și am doi copii (născuți de soția mea 🙂

 

Î

0

Your Cart