neofascismul, controlul statului asupra spațiului civic și referendumul pentru familia tradițională

Nu o să  vorbesc despre un non-subiect. Nu am timp și nu vreau să ți-l răpesc nici ție. De ce non-subiect? Pentru că acest Referendum nu are niciun efect juridic, în România deja nefiind posibilă căsătoria între persoane de același sex, fapt susținut atât prin Codul Civil (care spune că doar bărbatul și femeia se pot căsători), cât și prin Decizia 580/2016 a CCR, care spune clar că în Constituția actuală, prin căsătorie, se înțelege deja numai uniunea dintre bărbat și femeie. Mai multe explicații oferă judecătorul Cristi Danileț AICI.

Vreau deci să vorbesc despre altceva. Despre adevărata (după mine) miză a acestui Referendum. Și trebuie să spun din start că discuția asta nu susține anarhismul. Desigur că avem nevoie de stat, crimele trebuie pedepsite și legile date mai departe. Problema în discuție este spațiul civic.  Cât spațiu ar trebui să ocupe statul în viața zilnică a cetățenilor săi și cât ar trebui să li se mai lase și cetățenilor, în căutarea idealului de libertate? Cu alte cuvinte, cât de reală și arzătoare este problema pe care acest Referendum se vrea a o rezolva? Sau nu cumva este doar un nou mijloc de atragere a atenției către subiecte care pot fi folosite pentru anumite interese? Dacă vrei să vezi doar un exemplu de creare a delirului colectiv, poți citi AICI articolul scris de Cristian Ioniță pe contributors.ro.

Fascismul nu este undeva în viitor, el este aici.

Ca forță dominantă a secolului douăzeci, are marele avantaj că este cel mai puțin înțeles dintre toată “ismele” politice. Motivul este că fascismul nu este o ideologie, precum comunismul sau socialismul. În timp ce punctele de vedere fasciste sunt adesea inconsistente și ușor discreditate, ceea ce contează este controlul statului asupra vieții civice. Chiar dacă poate permite existența corporațiior și a asociațiilor, acestea operează doar cu condiția respectării țintelor statale și a controlului statal.

Chiar dacă primele nume care ne vin în minte când vorbim de fascism sunt Hitler, Musolini și Franco, părintele intelectual este președintele american Woodrow Wilson care în 1908 spunea:

“Președintele are libertatea, atât din partea legii cât și din partea conștiinței, să fie un om cât se poate de mare. Capacitatea sa va pune limita; și dacă Congresul va fiînvins de el, nu va fi vina celor ce au făcut Constituția…ci va fi doar pentru că Președintele are națiunea în spate și Congresul nu.”

Parcă am mai auzit asta undeva, nu? “Poporul ne-a dat voturile, noi în numele lor facem tot ce facem!”

În cartea lui Wilson, Statul, mai citim: “Guvernul face acum tot ceea ce experiența sau timpul cer.”

Dictatorul italian Benito Mussolini a aplicat învățătura lui Wilson. Motto-ul său era: “Totul în interiorul statului. Nimic în afara statului.” Wilson și Mussolini au pregătit terenul pentru ceilalți fasciști ai secolului douăzeci, precum Adolf Hitler, Joseph Stalin și Franklin Delano Roosevelt.

Pentru a înțelege fascismul este nevoie să abandonăm distincțiile “aripa dreaptă” și “aripa stângă”, “liberal” și “conservator”. O schemă mai bună este aceea care localizează liderii într-un spectru de la fascism la libertate.

Autorul Jonah Goldberg ne ajută să înțelegem mai bine natura neideologică a fascismului, în cartea sa Fascismul Liberal, apărută în 2008. El arată că regimurile fasciste pot fi foarte diferite. Unele sunt criminale, precum cele ale lu Hitler și Stalin. Altele sunt dictatoriale, precum cele ale lui Mussolini și Franco. Altele operează în spații democratice, precum cele ale lui Wilson și FDR (Franklin Delano Roosevelt).  Ceea ce le unește este vederea comună că statul este mediatorul exclusiv al activității umane și că scopul scuză mijloacele. Fasciștii cheamă la acțiune continuă iar acțiunile întreprinse prin ajutorul puterii de stat, conduc la anularea proceselor parlamentare.

Avansul fascismului este adesea ajutat de câte o criză, o aplicare a doctrinei de șoc. Tendințele autoritare ale lui Wilson au fost ajutate de Primul Război Mondial. Programele lui Hoover și FDR șu fost ajutate de Marea Depresie Economică. Ambițiile lui Lindon Johnson au fost ajutate de traumele asasinării lui Kennedy în 1963 și ale revoltelor Watts din Los Angeles în 1965. Asigurările de sănătate Obama Care, pactul Dodd-Frank și programele de stimulare au fost capacitate de majoritatea Democratică care a urmat panicii din 2008. Fascismul nu este o ideologie, el este un proces prin care statul își mărește expansiunea asupra domeniului privat. Fascismul înseamnă a crede mai mult în stat decât în Dumnezeu sau în individ ca sursă de autoritate și normă de conduită.

Socialismul și fascismul au trăsături comune. Ambele înalță rolul statului asupra economiei și prin urmare asupra activității umane.  Ambele extind sfera publică și diminuează sfera civică, până la punctul în care mai există doar câteva activități private. Fumatul, mâncatul, băutul, becurile, toaletele, sistemul de asigurări de sănătate și multe altele, toate se comformează mandatelor guvernamentale.

O distinție importantă între socialiști și fasciști este tolerarea socialistă a familiei și a religiei, resurse tradiționale de autoritate. Acestea două ghidează comportamentul prin stabilirea de norme și prin impunerea de limite. Dar fasciștii cred că statul este singura sursă de norme și autoritate. Fasciștii intră în coliziune cu aranjamentele familiale mai vechi. Și tocmai aici este minciuna. Valorile familiale nu pot fi impuse, ele sunt modelate și respectate pentru ceea ce reprezintă în viața celor ce le promovează. A uni biserica majoritară și guvernul într-o încercare de a forța “întoarcerea la tradiții” este doar una din multele modalități de a domina individul și libertatea de alegere. Chiar și atunci când, chipurile, apără unele principii universale precum familia formată din persoane de sex diferit.

Fasciștii reușesc prin acțiune și niciodată nu lasă o criză să treacă nefructificată. Printre cele mai bune crize care avansează agenda fascistă sunt războiul și panica financiară. Atacurile din 9/11 au produs Patriot Act, care a deschis ușa pentru supravegherea masivă a cetățenilor Americani. Criza din 2008 a produs pactul Dodd-Frank, care a instituționalizat rolul a șase megabănci: JP-Morgan, Citibank, Bank of America, Wells Fargo, Morgan Stanley și Goldman Sachs. Economiile și investițiile americane au fost îngrămădite în aceste portaluri, unde sunt controlate de guvern.

Problema este că în timp ce toată lumea se teme de fascismul secolului douăzeci, nu-l observă pe cel al secolului douăzeci și unu. Astăzi, puterea statală este mult mai invazivă. Supravegherea digitală, social media, minarea de date, conținutul customizat, toate sunt la mâna celor cu o agendă fascistă.

Așa că acum, când ni se pune în față un “vot pentru familie” mă întreb cine are autoritatea de a spune ce este moral sau nu și cum? Dacă statul are autoritatea asta, atunci, suntem cu toții niște pioni lipsiți de libertate. Dacă totuși ne mai considerăm ființe morale, atunci să începem prin a ne recăpăta simțul răspunderii și să ne asumăm rolul de educatori morali mai întâi în familia și în cercul nostru restrâns. Orice altă încercare de a impune agenda despre tradiție, principii și moralitate încalcă drepturile celorlalți, fie ei chiar membrii ai comunității LGBT.

P.S. Să nu ne pomenim că “vameșii și desfrânatele intră înaintea voastră în Împărăție”, cum spunea Iisus Christos pe timpuri.

0

Your Cart