Cum să fii un maestru al timpului?
Articole recente

„Totul este să supraviețuiască o atitudine. Dacă aceasta supraviețuiește, dispariția mea nu este semnificativă.” Acestea sunt cuvintele care ar defini omul Corneliu Coposu, “cel mai moral și important politician român de după revoluție,” cum avea să fie numit de liderii politici străini și de presa internațională. După cum spunea şi ambasadorul francez Bernard Boyer la ceremonia de înmânare a distincției de Ofițer al Legiunii de Onoare Franceze, Corneliu Coposu nu a avut nevoie de o funcţie în stat după Revoluţie pentru a ajuta ţara. „N-aţi fost nici şef de stat, nici ministru, nici comandant al armatei, nici academician şi nici măcar ambasador. Dar n-aţi avut nevoie de aceste titluri pentru a vă face un nume recunoscut şi respectat pretutindeni (…). Era normal ca după Revoluţie să jucaţi un rol în această ţară (…) pentru care sunteţi un punct de referinţă (…) Graţie dumneavoastră, graţie câtorva oameni, România de azi e o Românie liberă şi toţi românii, oriunde ar fi ei şi orice ar fi făcut se recunosc în dumneavoastră.”

Întrebat dacă își regretă destinul, Coposu spune că ar fi dispus să urmeze același drum, dacă s-ar reedita biografia sa, conștient fiind că ar urma anii de pușcărie. De fapt, pentru el viața a fost plină; plină de sens. Desigur, se poate spune fără doar și poate că a știut să creeze timp. Vorbind despre momentele de detenție, l-a marcat un dialog cu Maniu, care știind că nu va supraviețui, l-a rugat doar să se asigure că va duce partidul mai departe. Despre aceasta, Coposu vorbește ca fiind un testament; unul pe care și l-a asumat. Însă pentru asta a trebuit să aștepte, începând cu detenția. “Pușcăria este un exercițiu pentru a-ți antrena răbdarea. Acolo, răbdarea întrece orice fel de imaginație, am experimentat pe pielea mea. Dar, am avut dreptate să sper. Știu că și acum am dreptate.

Pentru că răbdarea și mai ales întărirea ei i-a atras atenția în acei ani, mai ales în cei opt ani petrecuți în izolare totală, putea să spună că nu urăște pe torționari. De fapt, după cum mărturisea, singurul sentiment pe care-l poți avea pentru ei este compătimirea, nu ura. O singură întrebare l-a măcinat, atunci când se gândea la câteva personalități care au fost supuse măsurilor inumane în închisoare. “Una din întrebările care mă chinuie este aproape o obsesie: ce-au putut să le spună acestor oameni ca să-i determine să intre în celula lui Mihalache – care avea 82 de ani si care nu se putea misca – si să-l bată. Sau în celula lui Rădulescu-Pogoneanu care era pe jumătate paralizat si pe care îl băteau în pat. Cine știe ce depersonalizări sau transformări se petreceau în „omul nou” al socialismului?! M-am obișnuit mult mai usor cu sistemul torționar pe care l-am experimentat decât cu bătaia unor necunoscuți, care ziceau că își fac datoria. Dar de urât nu urăsc!” Pentru că, așa cum i-a spus Maniu, “noi nu lucrăm cu îngeri, ci cu oameni.” Dar pentru a ajunge la aceasta ai nevoie de timp. Iar timp a avut destul, pentru că și l-a creat. Murind la 81 de ani, a reușit să lase în urmă o atitudine. Care ar fi aceasta? Rezistența! Vorbind despre ziua pe care n-o va uita niciodată, ziua în care a fost forțat să accepte scenariul care i se punea în spate de către comuniști, pentru a putea fi acuzat în procesul liderilor Partidului Național Țărănesc, își amintește că a fost amenințat că va fi aruncat în lacul Snagov, legat cu cătușe la mâini și la picioare. Stând chiar pe marginea lacului, trântit la pământ, sub amenințările KGB-iștilor care i se adresau prin translator, Coposu a început să râdă cu lacrimi. Mirați de atitudinea sa neobișnuită, l-au întrebat de ce râde iar el a răspuns că nu își închipuie că ar fi atât de nesocotiți să-l arunce în apă cu cătușele ministerului la mâini. Ar fi crima prea cusută cu ață albă. L-au lăsat în pace și l-au aruncat din nou în mașină. Acestea sunt momentele care îți dau rezistență, după cum avea să afirme mai târziu Coposu. Interogatoriul nici măcar nu l-a impresionat, pentru că “ajunsesem la un nivel de rezistenţă cînd nu mai puteam fi afectat de fenomenele exterioare, fie că era vorba de bătaie, de ameninţări sau de maltratări de orice natură.” Rezistența aceasta construiește interiorul în așa fel încât, “dacă reuşeşti să supravieţuieşti, ajungi la un moment dat la un nivel la care rezistenţa este maximă şi nu poate fi afectată în nici un fel de fenomene exterioare.”

În încheiere, poate încă mai este loc să răspund întrebării, “cum se poate să creezi timp?” Voi folosi cuvintele Seniorului, Corneliu Coposu: “Condiţia de a izbuti e aceea de a avea un suflet mereu tânăr şi de a te corecta singur atunci când greşeşti, cu o încredere nestrămutată. În clipele tale de linişte de dinaintea somnului – dacă mai ai aşa ceva – închipuieşte-ţi că asculţi aplauzele viitorului”. Este viitorul pe care l-ai creat cu propriile mâini. Pentru că “suficient este puțin.” Aceasta este Legea Resetării.

Lasă un răspuns

  • CONTACT
  • contact@alinispas.ro
  • București, România
  • 0727244898

Alin Ispas © Toate drepturile rezervate

0

Your Cart