Liderul și dezvoltarea personală II

Articole recente

⦿ Cunoștințele Te întreb direct. Ai un plan de dezvoltare personală? Și dacă da, este el scris? Te asiguri că îl aplici în fiecare zi? Motivul pentru care cei mai mulți lideri nu au succes, este acela că nu știu ce vor cu adevărat de la ei. Pentru că “succesul este realizarea progresivă a unei ținte predeterminate.” Așa că îmi permit să te întreb din nou: ai un plan de dezvoltare personală? Nu mă refer la câte limbi străine vorbești, câte planete cu sateliții lor știi din memorie, sau câte capitale poți spune într-un minut. Mă refer la PLAN. Bine, am înțeles. Nu ai timp de așa ceva. Cu două zile în urmă am stat de vorbă cu o familie tânără, care se confruntă cu veniturile mici, și toate problemele care țin de aceasta. Văzându-le potențialul, le-am propus un plan de dezvoltare, care să includă anumite cărți-manuale pe care m-am oferit să li le dau. Răspunsul soției a fost: noi nu am primit salariul de câteva zile, cum să ne apucăm de citit? Adevărul este că banii pe care îi ai acum sunt cei pe care-i meriți. Iar dacă ai mai mult decât meriți, vor pleca de la tine la fel cum au venit: fără să te schimbe în bine. Pentru că banii și succesul pe toate planurile sunt atrase de ceea ce ești. Ține minte, dacă nu ai un plan pentru viața ta, vei cădea în planul altuia. Și ce crezi că a plănuit altcineva pentru tine? Cel mai probabil nimic.

Nimic nu poate fi mai dăunător pentru dezvoltarea ta decât cunoștințele acumulate haotic, fără un plan sistematic. Aceasta începe în sistemul de învățământ, unde probabil că singurul plan este acumularea de cunoștințe. Punct! Gândește-te numai puțin, de câte ori ai fost întrebat la școală de profesorii tăi care este visul tău, care sunt lucrurile care te pasionează, și cu ce te poate ajuta școala în direcția aceasta? Adevărul este, că la un număr atât de mare de elevi într-o clasă, nici nu ar fi timp să te ocupi de toți, rând pe rând. Acesta este unul din motivele pentru care se merge pe planuri gata făcute, în care trebuie să se încadreze toți. Dacă nu, “scapă cine poate.” Nu vreau să vorbesc împotriva școlii. Tocmai ai citit despre profesoara Mirela Miron, care cred că face cinste învățământului românesc. Și nu este singura. Dar adevărul trist este că cei mai mulți dintre noi, după ce ies de pe băncile școlii, oricât de “superioară” ar fi ea, încetează să mai învețe. Și nu mă refer la dezvoltarea profesională continuă. În România, “doar 2% din români învaţă pe tot parcursul vieţii. Doar un român din 50 se înscrie la cursuri de calificare sau de dezvoltare personală şi profesională în mod constant de-a lungul vieţii, indiferent că a absolvit o instituţie de învăţământ superior, preuniversitar sau nu a reuşit să finalizeze învăţământul obligatoriu, potrivit datelor de la Eurostat.” Aceasta ne plasează pe penultimul loc, înaintea Bulgariei. Pe primul loc în Europa se află Danemarca, având un procent de puțin peste 30%. Ceea ce vreau să subliniez nu e complicat: trebuie să ai un plan de dezvoltare personală pe termen nedeterminat. Pentru că nu informația te schimbă, ci informația potrivită la locul potrivit. Aceasta înseamnă să înțelegi trei lucruri:

❖ Care este domeniul în care pot fi cel mai bun? Competent nu este suficient. Este nevoie de excelent. Generaliștii nu vor excela niciodată. Ideea că trebuie să știi cât mai multe pentru a te descurca în viață, poate fi dăunătoare specializării. Pentru că nu ai timp să cunoști tot ce consideri că ți-ar trebui în orice situație. Pentru aceasta, este suficient să faci ceea ce spune Dale Carnegie: “Nu cunosc toate răspunsurile, dar știu unde să le caut.” Este suficient să te înconjori cu oameni care te completează, și împreună să vă ajutați pentru a vă atinge scopurile. Așadar, primul pas către succes, este să fii bun la ceea ce știi să faci. Al doilea pas, este să mergi spre excelență, încercând noi și noi trepte pe măsură ce stăpânești tot mai bine domeniul. Dar pentru asta, trebuie să descoperi mai întâi care este acel domeniu în care poți fi cel mai bun, și care este acela în care nu poți să fii cel mai bun. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Dacă ai ajuns deja la 30 de ani și încă nu știi care este acel domeniu, oprește-te. Pune-ți timp deoparte în calendarul tău (trebuie să ai unul) și întreabă-ți mintea, întreabă și pe cei apropiați, ce talente ai.

❖ Care este numitorul meu comun? Este vorba de strategia prin care vei aborda tot ceea ce vei face de-atunci încolo. Poate te vei concentra pe o anumită metodă, sau pe o anumită filosofie de lucru. Cert este că trebuie s-o identifici, și să te ții lipit de ea tot timpul. Pentru marile companii, este ceva de genul: “ne concentrăm pe tranzacția per client,” sau “ne concentrăm pe zonă geografică.” Ideea este că trebuie să te concentrezi! Nimic mai mult, nimic mai puțin.

❖ Care este domeniul care mă pasionează?
Pasiunea nu se poate fabrica, ea trebuie doar găsită. Prea mulți oameni lucrează în domenii care nu-i pasionează, și se duc la serviciu neinspirați. Nimic nu este mai dăunător pentru potențialul tău decât să faci lucruri care nu te inspiră. Poate că acesta ar trebui să fie criteriul tău pentru orice activitate din calendar: sunt eu inspirat de ceea ce văd, citesc, ascult, spre atingerea maximului în potențialul meu? Prea mulți dintre noi pleacă de acasă neinspirați, se întorc de la serviciu neinspirați, sau pur și simplu dacă au timp liber, îl consumă. Adevărul este că nu poți găsi pasiunea continuând să faci mai mult din ceea ce de obicei nu te inspiră. Principiul “pofta vine mâncând” nu se aplică aici, pur și simplu pentru că pasiunea este rezervorul din care extragi energie pentru a face față complicațiilor din viața de zi cu zi. Cu cât ai mai multă pasiune pentru ceva, cu atât ea sporește, pe măsură ce faci progrese. În schimb, dacă nivelul pasiunii tale este redus, orice efort pe care trebuie să-l depui pentru a urca tot mai sus, este istovitor. Așa că, preferăm să rămânem în domeniul care nu ne pasionează, considerând că tot ce trebuie să facem este să ne trăim viața, ca toată lumea. Dar în felul acesta te setezi pentru mediocritate. Din nou, cu cât îți pui mai devreme aceste întrebări, cu atât mai bine. Dar dacă ți-ai trăit viața lucrând într-un domeniu care nu te-a inspirat, ce este de făcut? E-adevărat că nu mai poți întoarce timpul, dar poți alege azi să dedici mai mult din tine pentru ceea ce te pasionează. Poate nu mai ai cum să-ți schimbi profesia, dar poți să te dezvolți mai mult în domeniul la care ai visat mereu. Și cel mai important, fă pași mici. Nu aștepta să schimbi într-un an ceea ce ai strâmbat în 20. Totul ia timp, dar dacă ai grijă de ziua de azi, ziua de mâine se va îngriji de ea însăși. Așa că întreabă-te în modul cel mai sincer: dincolo de “obligațiile” vieții, pot pune inima mea în ceea ce fac? Ce pot face astăzi, încât să adaug mai multă culoare zilei? Nu trebuie să recurgi la aventuri extreme, deși pentru unii aceasta chiar este o pasiune. Probabil că ar trebui adăugat aici un amănunt: dacă domeniul care te pasionează nu adaugă valoare celorlalți și nu îi face să se simtă mai buni în prezența ta, abandonează-l, chiar dacă pe tine te pasionează. Asta îmi aduce aminte de o întâmplare cu Benjamin Disraeli și William Gladstone, doi politicieni din Anglia sfârșitului de secol XIX, care se luptau pentru supremație în guvern. Gladstone fusese prim ministru de 4 ori, Disraeli prim ministru de două ori și diplomat, ambii cu mari realizări. Însă o doamnă care a avut ocazia să îi întâlnească la diferență de o zi, mărturisește că după ce a părăsit întâlnirea cu Gladstone avea impresia că tocmai stătuse de vorbă cu cel mai inteligent om din lume. În seara următoare, la terminarea întâlnirii cu Disraeli, simțea că dumneaei este cea mai inteligentă persoană. O mare diferență, nu-i așa?

Atunci când îți cauți pasiunea, întreabă-te în ce fel slujește ea oamenilor care te urmează. Se simt ei inspirați, sau doar impresionați? John Maxwell vorbește despre o ocazie în care a ascultat mai mulți vorbitori motivaționali în timp ce se afla în sală între oameni, așteptându-și rândul. Simțământul pe care l-a căpătat atunci când asculta istoriile lor de succes a fost unul de ușoară inferioritate, și s-a întrebat: oare cum se simt oamenii din sală, dacă eu, în calitate de vorbitor motivațional simt că vorbitorii sunt cam sus față de mine? Așa că a luat decizia să-și schimbe subiectul, și în loc să vorbească despre cum să ai succes, a vorbit despre eșecurile sale, și cum a învățat din ele. Abea atunci a simțit că se conectase într-adevăr cu sala.

Lasă un răspuns

  • CONTACT
  • contact@alinispas.ro
  • București, România
  • 0727244898

Alin Ispas © Toate drepturile rezervate

0

Your Cart