Liderii și intuiția
Articole recente
❖ Cele mai bune resurse pe care liderul le deține în căutarea de a trăi și respira viziunea sunt deciziile mărunte, repetate zilnic; faptele vorbesc mai tare decât cuvintele. Într-adevăr, oricât de tare ar striga liderul viziunea sa către oamenii săi, nu ar produce decât gălăgie și frustrare dacă faptele sale contrazic ceea ce spune. Liderul nu va căuta în exterior resurse pentru a-și atinge ținta, ci este conștient de resursele interne, adică oamenii și deciziile lor. John Maxwell spune că o mare diferență între un bun angajat și cineva care obține rezultate deosebite este că în timp ce primul se întreabă: “Ce pot să fac să pot ajuta?”, al doilea întreabă: “Cum pot rezolva problema?” El se frământă cum să ajungă la un nivel superior de cunoștințe ca să treacă peste acea problemă.
 
 
❖ Liderii gândesc în termeni de resurse și cum le pot maximiza. Scopul lor este să ajute oamenii să-și folosească resursele, nu să facă ei totul. De aceea, accentul trebuie să fie pus pe ceea ce poți face tu ca membru al echipei, nu ce trebuie să se întâmple din exterior ca să reușim. Găsim acest tipar și în ultimul capitol al Apocalipsei, unde este anunțat premiul pentru cel ce trăiește viziunea: “Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.” Diferența dintre o vorbă și o faptă, este ca diferența dintre un licurici și un fulger. Când promitem creăm speranță; când facem ce promitem creăm încredere. Iar încrederea din partea oamenilor este într-adevăr cea mai mare răsplată pe care un lider o poate primi. Pentru că acolo unde este încredere, viteza crește și costurile scad. Toată birocrația creată pentru a suplimenta lipsa încrederii nu mai este necesară, din moment ce avem mediul potrivit. Concentrându-se pe fapte mai mult decât pe vorbe, liderul creează prosperitate, energie și bucurie într-o lume cu încrederea scăzută. Pentru că, așa cum spunea Frank Crane, “Poți fi înșelat dacă ai prea multă încredere, dar vei trăi în chinuri dacă nu ai suficientă încredere.”
 
 
❖ Stephen Covey vorbește în cartea sa, Smart Trust despre cele 5 acțiuni ale încrederii inteligente pe care le realizează liderii care construiesc încredere. El afirmă că între cele două extreme- a arăta încredere oricui și oricând și a nu arăta încredere deloc- încrederea inteligentă este calea de mijloc. Imaginează-ți aceste extreme ca pe niște ochelari pe care-i porți zilnic. Tipul de ochelari pe care-l porți astăzi îți augmentează dovezile care se potrivesc paradigmei tale și filtrează dovezile care nu se potrivesc. Fiecare este condiționat de mediul în care a crescut, dar adevărata problemă este felul în care privim problema. Deaceea este atât de important să-ți reconsideri acțiunile, pentru că ceea ce ești, aceea vezi în ceilalți. Pentru un lider este foarte important să înțeleagă felul în care vede lumea, pentru că aceasta va spune mai multe despre el decât despre ceilalți.
 
 
❖ În timp ce este adevărat că mulți nu sunt demni de încredere pentru că faptele lor au arătat-o, liderul care poartă ochelarii încrederii inteligente va trăi și va crea o altă lume; viitorul se construiește astăzi. Iar un lider fără viitor este un lider care nu mai are pentru ce trăi și când nu mai are pentru ce trăi este ca și mort.. Influența unui astfel de lider care trăiește fie într-un climat al neîncrederii fie într-unul utopic al încrederii oarbe nu va trece dincolo de pereții biroului său. Sau dacă o face, este o influență nocivă care otrăvește pe ceilalți.
Liderii inteligenți, cum mai pot fi numiți aceia care intuiesc resursele din acțiunile lor și ale echipei fac 5 lucruri care schimbă mediul în care trăiesc și chiar lumea.
 
Mai întâi, ei aleg să ofere credit încrederii, după care încep cu ei înșiși. Apoi își declară intenția, în al patrulea rând fac ceea ce spun, pentru ca în cele din urmă să conducă pe alții, oferind încredere. Lumea nu duce lipsă de astfel de oameni mari care fac istorie în companiile lor de top sau în țările în care trăiesc. Un exemplu asupra căruia aș vrea să mă opresc acum este Muhammad Yunus, care a ales să facă pașii de mai sus în țara sa, Bangladesh. Întorcându-se din Statele Unite în 1974 unde obținuse un doctorat în economie, bărbatul de 34 de ani a fost impresionat de sărăcia concetățenilor săi care migrau din cauza foametei survenită în urma unui război devastator pentru independență. Predând economie la una din universitățile din sudul țării, Yunus a realizat diferența dintre ceea ce preda și realitatea milioanelor de oameni care sufereau de foame sub ochii săi. Începând să analizeze mai îndeaproape situația celor defavorizați, s-a oprit asupra cetățenilor din micul sat din apropiere, Jobra. Vizitându-i pe oameni, Yunus a descoperit că majoritatea “celor mai săraci dintre săraci” erau femei văduve, divorțate sau abandonate, care încercau cu disperare să-și întrețină copiii. Neavând bani, aceste persoane erau forțate să împrumute de la “comercianți” și apoi să le înapoieze produsele confecționate pentru o sumă modică. Astfel a găsit o femeie cu trei copii care împrumuta echivalentul a 22 de cenți pentru a cumpăra bambus. După ce muncea de dimineață până seara ca să confecționeze un scaun, era obligată să-l vândă “antreprenorului” pentru incredibila sumă de 24 de cenți. Aceasta îi mai lăsa 2 cenți pe zi, care cu greu îi ajungea ca să supraviețuiască.
 
 
 
❖ Ciclul acesta era valabil pentru mulți și le asigura o viață de continuă sărăcie. Ca economist, Yunus a realizat că singura speranță pentru această femeie și altele ca ea era să aibă acei 22 de cenți cu care să cumpere materia primă, și apoi să păstreze prețul întreg după ce vindea scaunul. Întrebarea era de la cine putea să împrumute acești bani? Cercetând mai bine acest sat, Yunus a descoperit în total 42 de persoane care depindeau de “comercianți” pentru un împrumut total de 27 de dolari. Yunus s-a gândit că este inacceptabil ca toată această mizerie să fie perpetuată din lipsa a 27 de dolari americani. A hotărât să ofere acestor 42 de persoane suma necesară, fără dobândă, cu instrucțiuni simple despre cum să-i returneze, atunci când puteau. Mergând la managerul băncii locale pentru a aranja un împrumut și pentru alți oameni în nevoie, a primit un răspuns tranșant: “e imposibil, ești nebun.” Și șeful băncii a continuat spunând că acești oameni nu au credibilitate, că 75% din populația din Bangladesh nu știe nici măcar să scrie sau să citească pentru a putea completa un formular, și nici nu au colaterale. Yunus a mers mai departe la managerul băncii regionale, și după 6 luni lungi de discuții, în cele din urmă i s-a aprobat un împrumut pentru suma incredibilă de 300 de dolari, Yunus punându-se garant. Astel a început o nouă era în viața lui Yunus, care a impactat lumea în bine într-atât de mult, încât în anul 2006 Muhammad Yunus și banca sa rurală, Grameen Bank au primit Premiul Nobel pentru Pace. În 2009 Statele Unite au oferit lui Yunus Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai înaltă onoare a națiunii acordată civililor. Până în 2012, organizația a împrumutat mai mult de 6 miliarde de dolari la mai mult de 8 milioane de oameni din Bangladesh, din care 97% sunt femei. În cartea sa, Banker to the Poor, Yunus descrie astfel un împrumutat al băncii Grameen, care ieșea pe ușa băncii cu 25 de dolari în mână:
 
 
“Toată viața i s-a spus că nu este bună, că aduce doar mizerie în familia sa și că nu-și permit să-i plătească zestrea. De multe ori îi aude pe mama sau pe tatăl său spunându-i că ar fi trebuit să fie omorâtă la naștere, avortată sau înfometată. Pentru familia sa nu era altceva decât o altă gură de hrănit, o altă zestre de plătit. Dar astăzi, pentru prima dată în viața sa, o instituție i-a încredințat o sumă mare de bani. Ea promite că nu va dezamăgi niciodată instituția. Se va strădui să plătească fiecare bănuț.”
 
 
❖ În timp ce un împrumut tradițional pentru afaceri mici are o rată a returnării de 88%, spre surprinderea majorității, Banca Grameen are o rată de 98%. Mufia, este o tânără mamă ce s-a căsătorit la 13 ani, a fost abuzată verbal și îmfometată de soacra sa în timp ce bărbatul era plecat pe mare, și bătută crunt de către acesta atunci când se întorcea. Trebuia să cerșească pe stradă pentru a-și hrăni copiii, dar cu împrumutul de la bancă a putut să-și susțină afacerea cu produse de bambus, asigurându-și un trai decent. Amina este un alt caz, o femeie care și-a pierdut 4 din cei 6 copii, și apoi și soțul. Rudele din partea soțului au dorit s-o gonească din casă, iar cumnatul i-a luat acoperișul de pe casa din pământ, ploile musonice făcând casa să cadă și să omoare pe unul din cei doi copii rămași, o fetiță. Cu împrumutul de la Grameen, Amina a fost în stare să cumpere bambus pentru a supraviețui.
De unde a plecat totul? De la intuiția unui lider precum Muhammad Yunus, care a observat că resurse există, și că ele sunt în oameni. Iar faptele acestui banker al săracilor vorbesc despre asta mai tare decât cuvintele. De ce? Pentru că viziunea trăită și respirată în mod constant va deveni virală.

Lasă un răspuns

  • CONTACT
  • contact@alinispas.ro
  • București, România
  • 0727244898

Alin Ispas © Toate drepturile rezervate

0

Your Cart